Cărţi cu dinţi

“Citete, citete!”, insistă Natalia. “Iar cartea asta???”, spunem noi.

Am învăţat pe de rost povestioarele, aşa că zgâtia ne supraveghează atent, ca nu cumva să spunem textul automat, în timp ce încercăm să ne distribuim atenţia şi în alte părţi…

Natalia (1 an și 10 luni) este o mare devoratoare de cărţi. Din păcate, nu este doar la figurat, ci şi la propriu. Din când în când îi place să mai rupă câte o pagină sau să le măzgălească.

Vlăduţ o atenţionează, când o vede: “Vezi că-i creşte lu’ mămica adrenalina!”

Mai nou, Natalia a început să mănânce cărţi. Tot descoperim cărţi ba cu un colţ ros, ba cu  nişte urme de dinţi în cotor. Nu știu de ce, dar se pare că cele mai gustoase sunt tot alea pe care ni le aduce mereu să i le citim.

Prin urmare, vă rugăm să fiţi înţelegători dacă la unele din cărţile pentru care vom face prezentare video se vor vedea şi urme de dinţi :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *