Probleme de matematică: Ce culegere recomandați pentru clasa I?

abacus-1193093

E greu cu matematica! Și cine ar fi crezut că este greu începând chiar din clasa I? Vlăduțului meu i se pare cea mai grea materie din lume și mă doare că nu-i place, pentru că mi-aș fi dorit să înceapă cu dreptul o relație care i-ar putea construi viitorul. Nu-l vreau olimpic, dar nici nu vreau să rămână în urmă.

Nu știu care-i cauza, poate că programa este prea alertă pentru micuți și li se bagă pe gât prea multe informații sau poate că nu este el atent în clasă când se fac exercițiile, dar știu un lucru: repetiția este mama învățăturii. În consecință, caut o culegere de exerciții de matematică pentru clasa I, iar criteriul meu principal nu este dificultatea exercițiilor. Vreau să fie probleme și exerciții aflate într-un nivel mediu de dificultate, exerciții pe care să le tot facă până când înțelege cum stau lucrurile.

Deci, ce îmi recomandați?

Am găsit pe Elefant.ro această culegere, care pare a fi ceea ce caut. A mai cumpărat-o cineva?

matematica-clasa-1_1_fullsize

2 thoughts on “Probleme de matematică: Ce culegere recomandați pentru clasa I?

  1. Pe aceasta nu ti-o recomand in niciun caz! Este veche, autorii sunt paraleli cu programa, nu au predat in viata lor la ciclul primar, exercitiile depasesc capacitatea copiilor.
    Cauta ceva la paralela 45, sunt facute cu ceva mai mult cap, dar nu dau nici alea pe dinafara.

    Parerea mea e sa lasi copilul in pace. Manualul, caietul auxiliar, sunt mai mult decat suficiente, daca vrea sa lucreze. Nu va indragi matematica daca ii bagi tu pe gat suplimentar.
    Mai este o teorie, ca `a-i place matematica` tine de fapt de dezvoltarea operatiilor gandirii, si ca de fapt nu-i place e o bariera pe care el inca n-a trecut-o.

    De ce nu-i gasesti mai repede o carte de jocuri, care sa-l atraga?

    1. Nu vreau să terorizez copilul, ci doar să-i dau niște exerciții care să-i dezvolte o rutină. Îl cunosc foarte bine, știu ce poate, are gândire logică, îl duce creierașul, dar e foarte neatent, îi zboară gândul la distracție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *