Cărți pentru copii | Lista lui Vlăduț | Pălăria vrăjitorului

Carti pentru copii - palaria vrajitorului

Pălăria Vrăjitorului, scrisă de Tove Jansson, este o poveste despre vietăți mai mici și mai măricele, despre întâmplări nemaipomenit de frumoase, dar și din cele care-ți dau fiori. Exemplarul pe care l-a citit Vlăduț a apărut în 2016 la editura Arthur.

În cuvintele lui Vlăduț, “în această carte este vorba despre niște animăluțe care se numesc momini. Numele personajului principal este Momi. Într-o zi, Momi pleacă cu prietenii lui, Smiorc și unchiașul Puftabac, pe Munții Singuratici. Voiau să pună niște pietre pe vârf de munte, ca să demonstreze că ei au fost primii care s-au urcat pe vârf. Numai că, au găsit o pălărie neagră și mare, pe care au făcut-o coș de gunoi. Când au aruncat cojile de ou în ea, după puțin timp ele s-au transformat în niște norișori pe care puteai să-i călărești. Cu alte cuvinte, pălăria era vrăjită”.

Cum au ajuns animăluțele pe insula singuratică a forfoteilor, cum au scăpat de furtună și cum au descoperit a cui era pălăria vrăjită, vă lăsăm pe voi să descoperiți citind această carte, pe care o puteți cumpăra de pe elefant.ro, azi la 25,92 de lei.