Origami: cum să faci un fulg de zăpadă

Zăpada încă se lasă așteptată, motiv pentru care ne-am gândit să vă împărtășim una din variantele de realizare a unui fulg de nea din hârtie, în tehnica origami.

Aveți nevoie de o foaie de hârtie albă și un pic de îndemânare. Dacă vă încurcați, puteți găsi un tutorial video AICI.

Mai întâi împărțiți coala de hârtie (prin îndoire, eu am exemplificat cu un marker) în patru părți egale pe lungime. Apoi, îndoiți colțurile foii astfel încât vârful unghiului drept al hârtiei să se suprapună cu pliul din exterior.

Pliați apoi restul hârtiei, așa încât marginea foii să se suprapună cu latura mare a triunghiului mai devreme obținut. Faceți această mișcare de două ori. Apoi, aceeași margine a foii o suprapuneți cu cele două diagonale care se intersectează în X, tot de două ori simetric. Veți obține un hexagon.

Decupați hexagonul cu foarfeca. Fiecare latură o împăturiți spre centrul hexagonului, astfel încât să se suprapună cu diagonala imaginară a figurii geometrice. Repetați mișcarea de șase ori. Rezultatul va arăta ca în foto.

fulg origami

Împăturiți apoi fiecare latură spre centrul hexagonului, ca în figura de mai jos. Dacă obțineți niște aripioare triunghiulare înseamnă că vă descurcați de minune. Fiecare aripioară o îndoiți spre stânga, repetați de șase ori și veți obține un hexagon mai mic, cu șase aripioare triunghiulare.

Aceste aripioare le desfaceți și le îndoiți ca în foto. Veți obține astfel un mic romb cu două laturi mari spre exteriorul hexagonului și două laturi mici spre centrul hexagonului.

Laturile mici ale rombului le împăturiți suprapunându-le cu diagonala acestuia. Rezultatul este un romb mai mic cu laturile egale. Desfaceți ce ați împachetat mai devreme și ascundeți cele două aripioare mici în interior. Acum avem un romb perfect. Repetam de șase ori cu fiecare aripioară triunghiulară.

Fiecare jumătate de romb dinspre centru o împăturiți spre cealaltă jumătate dinspre exteriorul hexagonului, de șase ori. Obțineți o steluță. Întoarceți hexagonul pe cealaltă parte și împăturiți  fiecare vârf spre centrul hexagonului.
fulg origami

Împăturim  pe îndoiturile  făcute,  vor ieșie șase mici aripioare în formă de triunghi dreptunghic, pe care le îndoim spre stânga. Fiecare aripioară o desfaceți și o pliați. Faceți asta de șase ori. Rezultatul va fi acesta:

fulg origami

Fiecare vârf  de steluță pe care l-ați făcut mai devreme îl desfaceți și îl împachetați spre interior, tot de șase ori. Întoarceți steluța pe dos.

Toate romburile din centrul steluței le desfaceți spre exterior obținând astfel al doilea rând de raze ale steluței. De șase ori. Acesta este spatele steluței finale. fulg origami

Între primul rând de raze ale stelei si cel de-al doilea se află un mic pliu care acum trebuie desfăcut cu atenție. Țineți steluța cu fața la dumneavoastră și trageți în laterală de o rază. Repetați de șase ori.
fulg origami

fulg origami

Acum se va contura imaginea finală a fulgului de nea. Exemplificăm pe una din raze (are formă de romb). Latura dinspre exterior a rombului se pliază spre diagonala acestuia formând în același timp încă un pliu pe raza mică din spate. Repetați de șase ori.
fulg origami

Și iată! Fulgul de zăpadă este gata!!!

Este mult mai ușor de realizat dintr-o coală de hârtie de tip A3 (bloc de desen mare), dar va ieși la fel de frumos și din o coală A4, cu condiția ca hârtia să fie subțire, pentru a putea fi împachetată. Pentru un efect deosebit se poate folosi calc sau hârtie colorată.

Fulgii îi puteți folosi ca ornamente pentru geam, îi puteți atârna prin casă sau îi puteți înfige în bețe de frigărui, pentru niște ornamente de efect. Îi puteți colora, picta sau stropi cu sclipici.

Eu am facut doi fulgi de nea dintr-o coala  A0 și am creat astfel costumul pentru prima serbare a băiețelului meu.

costum de fulg

Vă doresc inspiratie si spor!

Origami: cum sa faci un ornament franjurat

Pentru acest ornament origami aveti nevoie de o hartie patrata pe care trebuie sa o impaturiti de mai multe ori si apoi sa o decupati.
La sfarsit, se lipesc cele doua capete opuse ale hartiei pentru a forma un cilindru.

Puteti folosi ornamentul origami cu franjuri pentru a orna gatul unei sticle, ca inel pentru servetele, ca ornament pentru un buchet de flori, etc.
Daca il faceti mai mare, il puteti pune pe cap ca o coroana, sau pur si simplu il puteti atarna cu un snurulet ca pe un glob.
Vladutz si l-a pus pe degetel ca o fusta pentru o papusica vie :)

 

 

 

Origami: ornament plasa

ornament origami

Am facut  de data asta un  ornament origami care seamana cu o plasa de pescuit, pentru care aveti nevoie de o hartie colorata, eventual cu doua fete diferite.
Cred ca in copilarie aveam niste ornamente pentru bradul de Craciun identice. :

[nggallery id=53]

Origami: ghirlanda din romburi

origami

Ghirlanda din romburi  ornamentul origami care mi se pare cel mai usor de facut.
Este asemanator cu ghirlanda din stelute, doar ca ceva mai simplu si mai accesibil copiilor.
Aveti nevoie doar de cateva hartii colorate, foarfeca si lipici.
Se taie o hartie patrata in patru, astfel incat sa rezulte patru patratele mai mici.
La fel se procedeaza si cu celelalte  hartii.
Patratelele rezultate se lipesc intre ele pe colt (se aseaza ca niste romburi), avand grija sa se aseze culorile alternativ.
Aveti mai jos o schema si cateva poze exemplificative pentru pasii care trebuie urmati.

[nggallery id=52]

Origami: ornament din stelute

Va propun un ornament origami usor de facut, pentru care aveti nevoie de hartie colorata, cu doua fete diferite, foarfeca si lipici.

Dupa ce se impatureste hartia, stelutele care se decupeaza din mijloc se vor lipi unele de altele, ca in schema.

[nggallery id=43]

Origami: ghirlanda din stelute

Pentru aceasta ghirlanda de Craciun se fac mai multe stelute origami din hartie colorata si apoi se lipesc intre ele intr-un singur punct, asa cum se poate vedea in schema.

[nggallery id=42]

Origami: cum sa faci o punga pentru cadouri

Din seria origami util, va propun o punguta pentru cadouri.

Punga se obtine dintr-o coala A4. Rezultatul va fi, ca dimensiuni, cam un sfert din dimensiunea initiala a hartiei, potrivita pentru  cateva bomboane sau o jucarie mica, de exemplu.

Eu am folosit o hartie pictata de copii pe una din fete.

[nggallery id=37]

Origami: plic cu inima

Daca vreti sa faceti niste invitatii mai speciale la o petrecere pentru copii,  este o idee buna sa faceti origami un plic cu inima.

Nu sunt costisitoare, nu va trebuie nici foarfeca, nici lipici, ci doar hartie patrata si  un pic de rabdare.
Pentru ca inima sa aiba alta culoarea decat restul plicului, hartia trebuie sa aiba cele doua fete de culori diferite.

[nggallery id=31]

Origami: cum sa faci un plic

Aveti aici un exemplu de cum poti obtine un plic origami doar impaturind scrisoarea.

Este o scrisoare plic 2 in 1. Iata, deci, ca se pot face si lucruri practice in tehnica origami.

Poate fi o idee pentru scrisoarea catre Mos Craciun :)

[nggallery id=27]

Recomandare: hartie pentru origami de la edukid.ro

Ne place edukid.ro pentru ca vinde jucarii educative,care ii ajuta pe copii sa invete prin joaca.

Ne place si pentru ca in afara de criteriile clasice de cautare, gen producator, pret, varsta, jucariile sunt clasificate si in functie de abilitatile pe care le dezvolta: creative, logice, muzicale, lingvistice, manuale, motrice si sociale.

Si ne mai place pentru ca am gasit la ei cateva seturi de origami de facut animale, pestisori si dinozaur, care costa 11,35 lei si se prezinta sub forma unui pachet de 18 coli de diverse marimi.

Mai exista si o varianta mai mare, cu un pachet care contine 60 de coli si care costa 31,10 lei. Cu pachestul asta se pot crea pasari, pestisori de auro, pestisori simpli, stelute, casute, palariute etc.

Transportul costa doar 5 lei, daca optati pentru livrarea prin Posta Romana. Curierul costa 17 lei. Transportul este gratuit pentru comenzile cu o valoare mai mare de 200 lei.

Origami: cum sa faci o coronita de Craciun

Pentru coronita  este nevoie de opt bucati de hartiie, patrate, de preferat de culori diferite, eventual rosii si verzi daca vreti sa o folositi ca ornament pentru Craciun.
Fiecare hartie  se impatureste foarte simplu ( vedeti foto), dupa care cele opt bucati se lipesc in unghi, una de cealalta. Se face surprinzator de usor.
La final, coronita poate fi ornata cu alte elemente origami, pe care le vom face in curand si noi – stelute, fundite, etc.
Pentru ajutor, puteti consulta si schema.

 

[nggallery id=24]

Origami: cum să faci un coif in forma de stea (FOTO)

Origami coif

Pentru ca se apropie sarbatorile de iarna ne-am gandit ca v-ar placea un coif in forma de stea. E bun pentru petrecerea de Craciun, pentru colindat, sau poate completa un costum de mag.

Fotografiile sunt puse in ordinea pasilor care trebuie urmati, dar exista si o schema explicativa, daca nu va descurcati.

[nggallery id=20]

Fotografii din aceeași categorie:

Origami: cum să faci o pisică (FOTO)

Origami - pisica

Origami pisica – este unul dintre cele mai simple exerciții de origami pe care le-am făcut până acum, dar și unul dintre cele mai drăguțe.

Aveți aici o schema explicativă (dupa care ne-am ghidat si noi) si fotografiile noastre, în ordinea paşilor care trebuie urmaţi.

[nggallery id=16]