Cărți pentru copii | Lista lui Vlăduț | Pălăria vrăjitorului

Carti pentru copii - palaria vrajitorului

Pălăria Vrăjitorului, scrisă de Tove Jansson, este o poveste despre vietăți mai mici și mai măricele, despre întâmplări nemaipomenit de frumoase, dar și din cele care-ți dau fiori. Exemplarul pe care l-a citit Vlăduț a apărut în 2016 la editura Arthur.

În cuvintele lui Vlăduț, “în această carte este vorba despre niște animăluțe care se numesc momini. Numele personajului principal este Momi. Într-o zi, Momi pleacă cu prietenii lui, Smiorc și unchiașul Puftabac, pe Munții Singuratici. Voiau să pună niște pietre pe vârf de munte, ca să demonstreze că ei au fost primii care s-au urcat pe vârf. Numai că, au găsit o pălărie neagră și mare, pe care au făcut-o coș de gunoi. Când au aruncat cojile de ou în ea, după puțin timp ele s-au transformat în niște norișori pe care puteai să-i călărești. Cu alte cuvinte, pălăria era vrăjită”.

Cum au ajuns animăluțele pe insula singuratică a forfoteilor, cum au scăpat de furtună și cum au descoperit a cui era pălăria vrăjită, vă lăsăm pe voi să descoperiți citind această carte, pe care o puteți cumpăra de pe elefant.ro, azi la 25,92 de lei.

 

Vlăduț a citit “Doamna Doubtfire” și a trecut-o pe locul 2 în topul preferințelor

Doamna Doubtfire - carte pentru copii

Topul preferințelor lui Vlăduț (8 ani) se schimbă destul de des, cam după fiecare carte citită. Pentru mine asta nu înseamnă decât că fiecare nouă carte îi dezvăluie ceva minunat, de fiecare dată altceva.

Ultima carte citită, “Doamna Doubtfire“, este cunoscută probabil mai mult după adaptarea cinematografică, care-l are ca actor principal pe Robin Williams.

Este vorba despre o familie cu trei copii care se destramă. El, Daniel Hilliard, ea, Miranda Hilliard. El este actor, ea este manager al unui mare magazin. Pentru că soția nu-l lasă să-i vadă suficient pe copii, Daniel se deghizează într-o femeie și reușește să fie angajat ca menajeră chiar de către fosta lui soție.

Amuzant și un tată sensibil, pe care copii îl adoră, Daniel devine doamna Doubtfire, uriașă, pentru o reprezentantă a sexului frumos, cu turban pe cap, cu straturi de machiaj ce-i acoperă adevăratul chip, cu unghii lăcuite și cu un comportament excentric.  Când fosta lui soție nu este prin preajmă, Daniel fumează, își scarpină picioarele păroase și îi pune pe copii să facă curat prin casă :).

Copiii: Lydia, Christopher și Natalie. Cea din urmă, și cea mai mică, este un personaj pur și simplu adorabil. În film este jucată de către Mara Wilson, cea care a interpretat-o și pe Matilda (un alt film pentru copii de referință, dar și o carte superbă).

În spatele amuzantei deghizări a lui Daniel, povestea este despre un subiect cât se poate de serios și de actual: durerea prin care trec copiii atunci când părinții divorțează și continuă să se lupte și dincolo de ruptură.

New York Times a scris că această carte ar fi fost o carte mai bună pentru copii dacă ar fi fost scrisă exclusiv din punctul de vedere al copiilor și n-ar fi avut incluse și gândurile adulților. Rămâne însă o poveste amuzantă, chiar dacă are gust dulce-amărui.

L-am auzit de mai multe ori pe Vlăduț chicotind în timp ce o citea, iar mai apoi m-am amuzat și eu, ascultându-l cum îmi povestește însuflețit ce l-a distrat.