Colaj: copacul din frunze

copac toamna

Am vazut aceasta tema pentru acasa  pe casutacopiilor.info si mi-am zis ca e simplu, trebuie sa incerc si eu cu Vladut. Asa ca ne-am apucat sa culegem frunze din parc, ca sa avem material pentru coroana copacului.

Mai aveti nevoie de lipici, o pensula si culori.

Teoretic, se deseneaza trunchiul copacului si apoi se construieste coroana din frunze aranjate simetric care se lipesc pe foaie.

Noua nu ne-a iesit asa. E greu sa-i impui unui copil de trei ani o tema precisa, asa ca l-am lasat sa improvizeze.

Mai intai a desenat el un copac. Apoi ne-am apucat sa pictam frunzele cu lipici si asta li s-a parut foarte amuzant, a participat chiar si Natalia.

Improvizatia a intervenit cand a fost vorba de lipit frunzele, pentru ca am avut un copac cu coroana..pe toata pagina :).

Am salvat situatia la sfarsit cand Vladut a inteles cam ce vrem sa facem si i-a pictat copacului un trunchi, chiar si peste frunzele deja lipite.

[nggallery id=18]

Să ne jucăm de-a Jasper Johns

Detaliu din "Numbers in Color", 1958, Jasper Johns
Jasper Johns
Jasper Johns

Cine este Jasper Johns? Este un artist american contemporan, pictor și sculptor, născut în 1930 şi asociat în general cu mişcarea Pop Art. Detalii aici.

A început să deseneze de la trei ani și a ajuns să fie astăzi unul dintre cei mai mari artiști americani încă în viață.
Pe 15 februarie 2011, Jasper Johns a fost decorat de către  Barack Obama cu cea mai înaltă distincţie civilă americană, “Presidential Medal of Freedom”.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui  sale este Numbers in  Colour, care reprezintă un tabel cu numere. jasper-johns-numbersincolour

Se pare că această lucrare a inspirat multe proiecte pedagogice artististice pentru copii, ba chiar și unii profesori de matematică au găsit-o utilă pentru a exersa  cu copii alinierea coloanelor și numerelor.
Este o temă care permite multe abordări și este accesibilă și celor mai mici  dintre copii.

Temă

Vă propun ca punct de  pornire o foaie împărțită în suprafețe egale, pătrate sau dreptunghiulare, în care se desenează câte un număr sau câte o literă. Eventual, se pot face și diverse jocuri, astfel încât literele să formeze un nume sau  un mesaj.

Pentru copiii care nu știu să scrie se poate folosi o pagină imprimată alb-negru, peste care să se intervină cu desenul propriu. Puteţi face un colaj sau  folosi  carioci, creioane colorate, tempera, acuarele. De fapt, se poate folosi orice îi place copilului mai mult sau ce aveți la îndemână. Ar fi bine sa-i arătaţi şi copilului pictura  lui Jasper Johns să-l  încurajaţi să se joace cu suprafeţele colorând fiecare modul diferit.

Rezultatele vor fi spectaculoase și vor reflecta personalitate micului artist :).

Iată câteva proiecte făcute de copii acasă sau la școală, inspirate de lucrare lui Johns.

[nggallery id=14]

Iată și o sursă de inspirație, să vedeți cum au abordat tema niște elevi americani de clasa I:

Pe cine iubeşti mai mult, pe mami sau pe tati?

E o mare greşeală să întrebi un copil pe cine iubeşte mai mult dintre părinţii săi. Am fost de multe ori martor la această ipostază.

De obicei, copiii sunt încurcaţi  şi nu ştiu ce să răspundă. Alteori, încurajaţi, adică mai mult împinşi de la spate, forţaţi, dau un răspuns, care de cele mai multe ori nu reflectă realitatea și nu are nicio relevanţă.

Mai există şi situaţiile în care copiii dau un răspuns  pe măsură, așa cum a făcut-o Vlăduţ, atunci când a fost întrebat în autobuz, de o babetă: “Pe cine  iubeşti maică tu mai mult, pe mami sau pe tati?”.

Vlăduţ a stat un moment pe gânduri şi i-a  răspuns: “Pe tăticu’ îl doare aici…” și i-a arătat locul unde s-a operat tăticul lui de hernie inghinală în urmă cu o lună de zile.

Cât timp petrece copilul tău pe Internet?

Te  interesează cât timp petrece copilul tău pe Internet? Îl ții sub control din acest punct de vedere sau îl lași să stea cât vrea el?

Copiii români petrec, în medie, 2 ore pe zi pe Internet, potrivit unui studiu EU Kids Online, de care am aflat de pe  blogul Chinezu.

Eu cred că problema nu este cât timp petrece la calculator, ci ce face. Dacă folosește  Internetul pentru a învăța,  pentru a afla lucruri utile educației lui,  nu  mi s-ar părea o greșeală să stea  două ore online.

Evident, nu trebuie neglijat aspectul sănătății. Am probleme cu ochii și știu ce înseamnă să stai toată ziua cu privirea în monitor.