Fundatia Dan Voiculescu: program de testari in gradinite

Fundatia Dan Voiculescu a initiat la sfarsitul anului 2011 un program gratuit de  testari psihologice si aptitudinale dedicat gradinitelor. Testarile isi propun sa observe potentialul nativ al fiecărui copil si să ajute parintii să incurajeze copilul  in dezvoltarea aptitudinilor sale.

Fiind vorba despre copii cu varste prescolare, evaluarile vor fi  realizate de catre psihologi si terapeuti care lucreaza la Fundatia Dan Voiculescu,  pe grupe de varsta, prin intermediul dialogului, desenelor, povestilor si jocului.

Astfel, vor aprecia nivelul de dezvoltare cognitiva, dezvoltarea limbajului, autoservirea, dezvoltarea motorie si gradul de socializare si vor face recomandari parintilor si cadrelor didactice interesate.

Optonal, copiii evaluati vor putea beneficia gratuit de cursuri de dezvoltare emotionala, la care vor invata sa  exprime emoţiile de baza, sa interactioneze si sa se integreze mai usor. In plus, copiii vor fi ajutati sa-si descopere si sa-si dezvolte atat aptitudinile native, cat si cele complementare.

Evaluarile vor fi realizate pe grupe de varsta, la sediul fiecarei gradinite.

Inscrierea in program se poate face de catre directorul sau un alt reprezentant al gradinitei, prin completarea formularului.

Ulterior, ei vor contactati pentru a programa vizita specialistilor Fundatiei.

Vine Mos Craciun la gradinita ?

mos Craciun

Cand l-am vazut pe “Mosul” care a venit la gradinita, am avut o strangere de inima: era un personaj neverosimil, relativ tanar, subtirel si inalt, cu o masca de plastic pe fata.

mos craciun Ma gandeam: ce se intampla
daca il trage vreun copil de barba si il “demasca”?

Or avea ei 3-4 ani, dar nu sunt chiar asa de fraieri, parca nu cred ca Vladutz o sa inghita gogoasa asta, este curios, neastamparat si nu-l poti pacali asa, cu una  cu doua.
Mi s-a parut mie ca fascinatia intalnirii lui Vladutz cu Mosul n-a fost pe masura asteptarilor, dar l-a incantat totusi cadoul, asa ca am tacut chitic si am fost multumita ca nu s-a intamplat niciun “accident”, iar mirajul a ramas intact pentru copii.

A doua zi dupa serbarea de la gradinita, Vladutz intreaba usor dezamagit:

V: “Mama, dar Mosul ala de afara nu ne aduce cadouri?”
M: “Care Mos de afara?”
V: “Pai…ala care traieste in Laponia”
M: ” Pai, nu era ala de la gradinita?”
V: “Nuuuu, ca ala era o papusa!”

Prima serbare

prima serbare gradinita

mos craciun

gradinita

 

Vladut a avut ieri parte de prima serbare la gradinita. A venit Mos Craciun, a impartit cadouri, iar el a spus o strofa dintr-o poezie. Am luat-o si pe Natalia cu noi ( in foto fetita cu bluza rosie si pantaloni galbeni), care s-a comportat exemplar. N-a plans, a stat cuminte pe scaun si s-a uitat la ceilalti copii.

Toti copiii au recitat mai mult in barba, si cu spatele la parinti, numai Vladut s-a intors cu fata catre audienta si a rostit poezia in asa fel…sa zicem ca s-a facut auzit. Just watch!

Origami: cum sa faci o coronita de Craciun

Pentru coronita  este nevoie de opt bucati de hartiie, patrate, de preferat de culori diferite, eventual rosii si verzi daca vreti sa o folositi ca ornament pentru Craciun.
Fiecare hartie  se impatureste foarte simplu ( vedeti foto), dupa care cele opt bucati se lipesc in unghi, una de cealalta. Se face surprinzator de usor.
La final, coronita poate fi ornata cu alte elemente origami, pe care le vom face in curand si noi – stelute, fundite, etc.
Pentru ajutor, puteti consulta si schema.

 

[nggallery id=24]

Colaj: copacul din frunze

copac toamna

Am vazut aceasta tema pentru acasa  pe casutacopiilor.info si mi-am zis ca e simplu, trebuie sa incerc si eu cu Vladut. Asa ca ne-am apucat sa culegem frunze din parc, ca sa avem material pentru coroana copacului.

Mai aveti nevoie de lipici, o pensula si culori.

Teoretic, se deseneaza trunchiul copacului si apoi se construieste coroana din frunze aranjate simetric care se lipesc pe foaie.

Noua nu ne-a iesit asa. E greu sa-i impui unui copil de trei ani o tema precisa, asa ca l-am lasat sa improvizeze.

Mai intai a desenat el un copac. Apoi ne-am apucat sa pictam frunzele cu lipici si asta li s-a parut foarte amuzant, a participat chiar si Natalia.

Improvizatia a intervenit cand a fost vorba de lipit frunzele, pentru ca am avut un copac cu coroana..pe toata pagina :).

Am salvat situatia la sfarsit cand Vladut a inteles cam ce vrem sa facem si i-a pictat copacului un trunchi, chiar si peste frunzele deja lipite.

[nggallery id=18]

Atelier: frunza lui Vlăduț (FOTO)

Frunza toamna

Vlăduț este foarte  încântat de câte ori vine vorba  de ciopârțit sau de lipit, așa că am încercat o temă găsită pe un  site pentru copii: frunză de toamnă din ață.

Materiale necesare:

  • o coală de carton pe care să  fie printat sau desenat conturul unei frunze. Cum noi n-am avut imprimantă, am desenat eu conturul;
  • ață colorată, de preferat mai groasă și în culori diferite, ca să fie amuzant pentru copil;
  • o forfecuță cu vârfuri rotunjite, specială pentru copii, ca să nu se rănească;
  • lipici

Frunza  este ușor de făcut și accesibilă copiilor foarte mici, cu un pic de ajutor din partea părinților.

Conturul frunzei se hașurează cu lipici, iar apoi, peste, se presară ață ciopârțită mărunt, ca un puf. Sau, și mai sugestiv,  așa cum tăiem pătrunjelul pentru ciorbă (observație: nota editorului :) )

Gata! :)

[nggallery id=17]

Origami: cum să faci o pisică (FOTO)

Origami - pisica

Origami pisica – este unul dintre cele mai simple exerciții de origami pe care le-am făcut până acum, dar și unul dintre cele mai drăguțe.

Aveți aici o schema explicativă (dupa care ne-am ghidat si noi) si fotografiile noastre, în ordinea paşilor care trebuie urmaţi.

[nggallery id=16]

Să ne jucăm de-a Jasper Johns

Detaliu din "Numbers in Color", 1958, Jasper Johns
Jasper Johns
Jasper Johns

Cine este Jasper Johns? Este un artist american contemporan, pictor și sculptor, născut în 1930 şi asociat în general cu mişcarea Pop Art. Detalii aici.

A început să deseneze de la trei ani și a ajuns să fie astăzi unul dintre cei mai mari artiști americani încă în viață.
Pe 15 februarie 2011, Jasper Johns a fost decorat de către  Barack Obama cu cea mai înaltă distincţie civilă americană, “Presidential Medal of Freedom”.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui  sale este Numbers in  Colour, care reprezintă un tabel cu numere. jasper-johns-numbersincolour

Se pare că această lucrare a inspirat multe proiecte pedagogice artististice pentru copii, ba chiar și unii profesori de matematică au găsit-o utilă pentru a exersa  cu copii alinierea coloanelor și numerelor.
Este o temă care permite multe abordări și este accesibilă și celor mai mici  dintre copii.

Temă

Vă propun ca punct de  pornire o foaie împărțită în suprafețe egale, pătrate sau dreptunghiulare, în care se desenează câte un număr sau câte o literă. Eventual, se pot face și diverse jocuri, astfel încât literele să formeze un nume sau  un mesaj.

Pentru copiii care nu știu să scrie se poate folosi o pagină imprimată alb-negru, peste care să se intervină cu desenul propriu. Puteţi face un colaj sau  folosi  carioci, creioane colorate, tempera, acuarele. De fapt, se poate folosi orice îi place copilului mai mult sau ce aveți la îndemână. Ar fi bine sa-i arătaţi şi copilului pictura  lui Jasper Johns să-l  încurajaţi să se joace cu suprafeţele colorând fiecare modul diferit.

Rezultatele vor fi spectaculoase și vor reflecta personalitate micului artist :).

Iată câteva proiecte făcute de copii acasă sau la școală, inspirate de lucrare lui Johns.

[nggallery id=14]

Iată și o sursă de inspirație, să vedeți cum au abordat tema niște elevi americani de clasa I:

Cărți pentru copii: “Sora cea mică”

Sora cea mica, Nemira

Sora cea mică (după titlul original Small), scrisă și ilustrată de Jesica Meserve, este una dintre cele mai frumoase cărți pentru copii pe care am avut ocazia să le văd.

Este o poveste clasică, despre două surori: sora cea mică și sora cea mare.

Sora cea mare reușește întotdeauna să sară mai sus decât sora cea mică, sora cea mare aleargă mai repede, sora cea mare este întotdeauna mai mare.

În acest context, sora cea mică simte că nu va reuși niciodată să iasă din umbra surorii mai mari, până când descoperă, spre sfârșitul poveștii, cu happy ending, că exită unele lucruri pe care ea le poate face și sora cea mare nu.

Dar până să-și redescopere încrederea în ea însăși, sora cea mică face un lucru necugetat, pe care îl regretă: eliberează papagalul surorii mai mari din colivie, după care este cuprinsă de remușcări și încearcă să-l recupereze. În cele din urmă, recuperează atât pasărea, cât și relația cu sora ei mai mare.

Sora cea mică este o carte ilustrată digital, cu o atenție sporită la detalii. Surorile sunt extrem de expresive, mai ales cea mică, cu ochii ei triști. Peisajele sunt pline de flori, fluturași și iarbă verde, care îți crează sentimentul acela pe care îl aveai și tu când erai la vârsta lor: eterna senzație de vacanță a copilăriei.

Scenele de interior sunt, iarăși, detaliate, bine structurate și pe un fundal pastelat, așa cum te-ai aștepta să găsești în camera oricărei fetițe din lume.

Părinții nu apar nicăieri în această carte, dar nici nu le simți lipsa, pentru că povestea nu este despre ei în niciun fel, ci despre iubirea dintre frați. Tocmai de aceea găsesc că Sora cea mică are un mesaj educativ bine țintit și o recomand în special părinților care au mai mulți copii.

Un alt amănunt al ilustrațiilor, care mi-a plăcut mult, este modul în care Jesica Meserve reușește să surprindă simbolic impresiile surorii mai mici despre sora cea mare. Pe sora cea mare n-o vedem în carne și oase decât la sfârșit. Prezența ei în carte se simte și se vede doar prin ochii surorii mai mici.

Și, ce poate fi mai frumos, când descoperim că sora cea mare nu este nici fioroasă și nici rea, ba o iubește foarte mult pe sora cea mică și ajunge chiar s-o admire! Până la urmă, sora cea mare este și ea, nimic altceva decât o fetiță, care are nevoie de ajutor.

Sora cea mică este o carte pentru copii cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani, apărută la editura Nemira, colecția Nemi, pe care o puteţi găsi în librării la 24.9 lei. Editura are reducere de 60% și oferă cartea pentru 10 lei.

Origami – cum să faci un avion (FOTO)

Origami avion

Seria cum să…origami continuă cu un  avion. Așa cum v-am obișnuit (sper),  nu e nevoie decât să urmăriți pozele, în ordinea lor, pentru  a construi acest proiect.

Când  eram mic rupeam caiete  întregi ca să fac avioane :).  Pasiunea asta le-a  adus japonezilor un record în Guiness Book.

În 2009, Takuo Toda, inginer în cadrul Japan Origami Airplane Association –  vă vine să credeți că există o astfel de asociație? – a stabilit un nou record mondial, avionul său de hârtie reușind să stea în aer 27,9 secunde.
Avionul lui Toda  era realizat dintr-o coală de hârtie  fără tăieturi.

Recordul anterior pentru cel mai lung zbor al unui  avion confecționat din hârtie era deținut de către Ken Backburn, în 1988. Aeronava sa stătuse 27,6 secunde, cu doar 0,3 secunde mai puțin decât recordul actual. Luptă strânsă, ce mai!
[nggallery id=10]

Mâini magice

pictura maini

Vă voi povesti despre un artist care nu este prea cunoscut la noi şi a cărui artă poate vă va inspira, atât pe voi, părinţii, cât şi pe copiii voştri.

Este vorba despre Mario Mariotti (1936-1997), artist italian experimentalist, care a trăit în Florenţa şi a devenit cunoscut pe la sfârşitul anilor ’60, pentru modul ingenios în care şi-a folosit mânile ca suport pentru arta sa.

[singlepic id=62 w=320 h=240 float=none]

Mariotti  este foarte cunoscut în afară, dar pe Internetul autohton se găsesc destul de puţin referinţe la acest artist.

Lucrările lui au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de “hanimals”, termen folosit şi astăzi pentru pictura de animale realizată pe mâini.

Prima carte a lui Mariotti,  “Animani”(animali =animale, mani=mâini), a câştigat în 1981, la Bologna, premiul pentru grafică pentru copii.

În 1990, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, Mariotti a publicat “Hands Off!”, o carte în care mâinile întruchipau jucătorii de fotbal, în poziţii dinamice.

[singlepic id=68 w=320 h=240 float=none]

La comemorarea a 12 ani de la moartea lui Mariotti, la Florenţa s-a organizat o expoziţie de fotografie dedicată lucrărilor sale.

Expoziţia a fost parte dintr-un program mai amplu care a implicat numeroase alte activităţi, cum ar fi circuitul “Mani nell’ Arte” (Mâini in arta), un tur care îi indruma prin muzee pe vizitatori pentru a descoperi simbolismul asociat mâinilor şi gesturilor din Antichitate până la Renaştere.

În paralel, s-a organizat si un workshop pentru copii de peste 3 ani, în care cei mici au avut ocazia să înteleagă şi să reproducă creaţiile lui Mariotti.
Copiii au avut la îndemână un ghid cu instrucţiuni bazate pe fotografii şi explicaţii pas cu pas, realizat sub îndrumarea fiicei artistului, Francesca Mariotti. Preţul unui bilet de participare la acest workshop a fost de cinci euro şi ce mi-ar fi plăcut să-l duc şi pe Vlăduţ dacă s-ar fi potrivit locul şi timpul!

Mai jos puteţi viziona un film despre expoziţia de care vă vorbeam.

Chiar mă gândeam că pentru copii ar fi o temă de joacă cât se poate de captivantă să reproducă animale din mâini sau să improvizeze unele noi, altele decât cele ale lui Mariotti.

E nevoie doar de puţină răbdare, atenţie şi multă imaginaţie pentru a face magia şi a-şi transforma mânuţele în marionete vii. Evident, părinţii trebuie să-i ajute, mai ales pe cei mici, pentru că ştim şi noi,  răbdarea la copii e piatră rară :)

Dacă se încumetă cineva să încerce astfel de picturi aşteptăm să posteze creaţiile şi aici :)

Pentru sursă de inspiraţie avem şi o galerie foto.

[nggallery id=7]

Origami: cum să faci un pește (FOTO)

Origami peste

Învață să faci origami un pește. Sigur o să-i placă puiuțului tău și, îți garantez, o să-ți placă și ție. Fotografiile  sunt puse în ordinea pașilor care trebuie urmăriți.

Alte explicații sunt de prisos.

Dacă îți place origami te rugăm să  ne sugerezi ce ți-ar mai plăcea să vezi în cadrul acestei secțiuni.

[nggallery id=2]

Jucării pe care nu le-aş cumpăra

Elefant.ro, care e cunoscut mai mult ca librărie online, vinde şi jucării. M-am uitat, curios, prin oferta lor. Au nişte jucării exagerat de scumpe, precum acest joc de construcţie, care costă nici mai mult, nici mai puţin de 90 lei.
Cine ar da 90 de lei pe zece cuburi si o tabla (cum se intelege din prezentarea de pe site)?
Daca ai timp sa stai sa faci sapaturi si sa cauti amanunte pe Internet, afli ca de fapt cuburile sunt mai multe decat se vede in poza de prezentare, posibilitatile de joaca mai variate…intre timp, au pierdut o gramada din clientii care n-au avut timp de cautat detaliile pe alte siteuri.

Jucarii elefant.ro

Trupul își revine, dar sufletul e mult mai fragil

Am descoperit acest spot la Simona  Tache. Postul Simonei avea peste 200 de comentarii. Curios, am dat play  și, descoperind mesajul, am înțeles de ce a generat o reacție atât de puternică.

Violența  în familie este o problemă gravă pe care România nu o poate stăpâni. Gândiți-vă, numai anul trecut,  peste 14.000 de copii au sunat la Telefonul Copilului 116.111, pus la dispoziție gratuit de către Romtelecom, pentru că au fost abuzați, neglijați sau singuri. E trist ce se întâmplă.

Numărul apelurilor a crescut cu peste 120% anul trecut față de 2009 și probabil că va continua să crească în același ritm galopant și în 2011, pentru că în România nu se iau măsuri niciodată.

Fantome de Halloween

Talentedenazdravani.ro este  un blog care ne place pentru că este despre copii și are o mulțime de idei creative pentru ei.

Din când în când mai recomandă diverse cărți sau jucării, dar cel mai mult suntem încântați atunci când propune concursuri de creație – au arhive cu desene începând din 2009 – pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani.

Concursurile sunt fără miză materială sau, dacă există, este una simbolică.

De fapt, este un pretext pentru a le da copiilor ceva de făcut în joacă și ce ni se pare fun este că te poți bucura de ce creează copii și să faci, inevitabil, comparații.

Fiecare concurs are câte trei probe și fiecare probă are termen de o săptămână, la finalul căreia copiii își dau note între ei.
Activitățile diferă. Uneori trebuie să coasă, alteori să facă un colaj sau să picteze. De exemplu, săptămâna trecută a fost o temă cu capace/etichete pentru conserve de iarnă.
Tema de concurs pentru săptămâna asta a fost inspirată de Halloween. O coală de hârtie trebuia decupată în jurul piciorului, iar mai apoi trebuia  lipită pe un fundal închis.
Pe decupaj se lipesc sau deseneză niște ochi pentru ca tălpița să se transforme într-o fantomă simpatică.

Acesta a fost modelul și iată ce au meșterit Vlăduț și Natalia. Mămica i-a ajutat la decupat, ca să aibă degete și la viitoarele proiecte :)

Acesta a fost modelul propus, după care prichindeii trebuiau să se inspire.
Acesta este rezultatul colaborării dintre Vlăduț, Natalia și mămica.

Cărţi pentru copii: Aventurile lui Murdărici (VIDEO)

Ne-am lovit de multe ori de următorul lucru: am văzut pe net o carte pentru copii care ni s-a părut mișto, dar nu ne-am putut decide dacă într-adevăr vrem să o cumpărăm, pentru că nu ni s-a dat niciun indiciu despre ce conține, în afară de copertă.

Prin urmare, ne-am hotărât să inventariem cărțile pe care le avem deja și care ne plac și să vă oferim imagini video cu ce conține fiecare.

Astăzi avem Aventurile lui Murdărici, de Ken Brown, de la editura Nemi, adică editura Nemira pentru copii. Este o carte cu ilustrații superbe, despre un cățeluș nebunatic, care după ce a făcut dezastru prin casă a pornit să să-și caute prieteni de joacă. Este refuzat, însă, pe rând, de către toate animalele la care merge, pe motiv că-i murdar.

În cele din urmă face cunoștință cu un purceluș, la fel de murdar ca și el, cu care se joacă prin noroi. Totul se termină cu bine când Murdărici cade în baltă și iese de acolo curat ca lacrima. Nu-i rămâne decât să se culce la gura sobei și să doarmă fericit că are un nou prieten.

Natalia adoră cartea asta. “Citete, citete, citete”, îmi spune în fiecare zi. Nu se mai satură de ea. Și mai are încă una, preferată, dar o voi menționa într-un episod viitor. Natalia are în acest moment un an și 10 luni – asta ca să vă faceți o idee despre targetul cărții :).

Observ că în magazinul online  Nemira Aventurile lui Murdărici este la reducere, costă 10 lei, față de 18,9 lei, prețul de librărie.